Livrările mărcii Volkswagen Autovehicule Comerciale cresc cu 4,7 % în primele şapte luni ale anului

Până la finele lunii iulie, Volkswagen Autovehicule Comerciale a livrat 317.300 de furgoane, busuri şi pick-up-uri la clienţii din întreaga lume. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent, (ianuarie - iulie 2011: 303.200 autovehicule), această cifră înseamnă un plus de 4,7 %.

 


La nivel mondial, livrările pick-up-ului Amarok au crescut cu 22,5 %, la 43.300 de autovehicule (ianuarie - iulie 2011: 35.400). Livrările modelului Crafter au crescut cu 39 %, la 27.800 autovehicule (ianuarie - iulie 2011: 20.000). Gama T5 a repurtat creşteri de 3,4 %, la 95.700 de unităţi livrate (ianuarie - iulie 2011: 92.500). La nivel mondial, livrările modelului Caddy au scăzut cu 1,1 %. la 91.300 de autovehicule (ianuarie - iulie 2011: 92.300). 

În perioada  ianuarie - iulie 2012, în Europa de Vest, livrările mărcii au cunoscut un plus de 2,7 %, la 169.400 de autovehicule (ianuarie - iulie 2011: 164.800). Până la finele lunii iunie, pe piaţa din Europa de Est, cifrele de livrări au crescut cu 28 %, la 24.200 de autovehicule (ianuarie - iulie 2011: 18.900). 

În primele 7 luni ale anului 2012, Germania a fost piaţa pe care Volkswagen Autovehicule Comerciale a înregistrat cele mai mari vânzări din Europa, prezentând o creştere de 5,7 %, la 74.700 livrări la clienţi (ianuarie - iulie 2011: 70.700).
“Suntem încântaţi de dezvoltarea noastră continuu pozitivă, de modul în care munca noastră dă roade. Vom monitoriza în continuare îndeaproape evolutiile pieţei, luând măsuri proactive”, a declarat Bram Schot, manager Distribuţie şi Marketing, marca Volkswagen Autovehicule Comerciale. 

În America de Sud, marca a livrat la clienţi cu 0,8 % mai puţine autovehicule, adică un total de 80.900 unităţi (ianuarie - iulie 2011: 81.600). Livrările modelului Saveiro au scăzut cu 8,6 %, la 44.000 autovehicule (ianuarie - iulie 2011: 48.200), în timp ce T2 a crescut cu 2,7 %, la 15.300 de unităţi livrate (ianuarie - iulie 2011: 14.900). 

În Africa, Volkswagen Autovehicule Comerciale a reuşit să-şi crească livrările cu 25,6 %, la 11.700 de unităţi (ianuarie - iulie 2011: 9.300), în timp ce în regiunea Asia-Pacific, marca a repurtat un plus de 61,8 %, atingând un volum de livrări de 10.000 autovehicule (ianuarie - iulie 2011: 6.200). 

Pe piata romaneasca, Volkswagen Autovehicule Comerciale a inregistrat o crestere a cotei de piata cu 2,3 puncte procentuale fata de aceeasi perioada a anului precedent (ianuarie-iulie 2011), ajungand astfel la 13,6%.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu