Volkswagen va lansa o cutie DSG cu 10 trepte şi noi modele hibrid

Grupul german Volkswagen lucrează la o transmisie automată cu dublu ambreiaj DSG cu 10 trepte, iar Golf, Passat, Audi A6 şi Porsche Cayenne vor fi disponibile curând cu propulsie hibridă plug-in.

Martin Winterkorn, preşedintele Volkswagen, a dezvăluit noi detalii despre viitoarea linie de produse a companiei.

Acesta a confirmat că grupul german lucrează la un motor diesel ultra-performant, ce produce 100 kW/134 CP per litru de cilindree. Oficialul companiei a dezvăluit de asemenea că o transmisie automată cu dublu ambreiaj DSG cu 10 trepte se află în dezvoltare şi va oferi o eficienţă îmbunătăţită în consumul de carburant.

Winterkorn nu a precizat o dată a lansării pe piaţă, dar a confirmat de asemenea că Volkswagen lucrează la rafinarea motoarelor pe benzină şi diesel. „Din anul 2000, am redus consumul motoarelor noastre TDI şi TSI cu peste 30 procente. Sunt convins că până în 2020 vom putea obţine o mărire a eficienţei cu încă 15%”.

Volkswagen plănuieşte „să electrifice toate clasele de vehicule” pentru îmbunătăţirea eficienţei consumului de carburant. Pe termen scurt, compania se va concentra pe tehnologia hibridă plug-in. Audi A3 e-tron şi Porsche Panamera E-Hybrid vor fi puse curând în vânzare, fiind urmate de versiuni hibride plug-in ale modelelor Golf 7, Passat, Audi A6 şi Porsche Cayenne.




sursa: http://www.informatiiauto.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu