Volkswagen Golf Alltrack




Cu calităţile modelului Golf Variant - de exemplu spaţiul său generos de transport (până la 1.620 litri cu scaunele spate rabatate), cele mai noi motorizări şi sisteme de infotainment din gama Golf, precum şi ergonomia excelentă - este un însoţitor foarte apreciat în călătorii. 

Mai mult, începând de acum, îndeplineşte dorinţele şi mai individualizate ale clienţilor: pentru că Golf Alltrack este un mix, pe cât de stilat, pe atât de capabil pe teren dificil, între un Variant şi un SUV. 
Golf Alltrack îmbină ceea ce este mai bun în universul on-road şi cel off-road. În calitate de lifestyle-combi cu tracţiune integrală inclusă în echiparea standard, trezeşte interes cu designul său personalizat şi este totodată pregătit pentru orice teren. Caracteristicile tehnice şi de design ale modelului Golf Alltrack sunt tracţiunea integrală 4MOTION inclusă în echiparea standard, o gardă la sol mai mare, caroseria protejată de evazările pasajelor roţilor şi pragurilor, barele de protecţie cu design nou, la care se adaugă şi alte dotări individuale pentru exterior şi interior. 
 

Golf Alltrack dispune la alegere de 3 motoare diesel cu cuplu mare şi puteri de 81 kW / 110 CP (1,6 TDI), 110 kW / 150 CP (2,0 TDI) şi 135 kW / 184 CP (2,0 TDI). Nou în gamă este motorul 1,8 TSI de 132 kW / 180 CP, care va completa în curând oferta. Propulsorul TDI de 135 kW / 184 CP, precum şi cel TSI de 132 kW / 180 CP dispun deja din echiparea standard de transmisia automată cu dublu ambreiaj DSG. 

Preţul de pornire al Golf Alltrack (81 kW / 110 CP TDI 4MOTION cu transmisie manuală cu 6 trepte) este de 25.123,00 euro (TVA inclus).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu