Volkswagen prezintă noul T-Roc în premieră în România și dă startul precomenzilor online


Marca Volkswagen îşi extinde gama de modele în clasa compactă. Noul crossover T-Roc, expus în premieră mondială în urmă cu trei săptămâni, este acum disponibil si pentru precomandă, exclusiv pe www.t-roc.volkswagen.ro. Modelul de intrare, cu motor de 1.0 TSI (85 kW/115 CP1), este disponibil de la 19.747 Euro, TVA inclus. 

"T-Roc stabilește repere noi pe segmentul de mașini SUV, aflat în plină dezvoltare. Noul model îmbină funcționalitatea, manevrarea dinamică și tehnologia, ceea ce îl face atractiv pentru clienții de toate vârstele. Cu design-ul său sportiv și modern, T-Roc reprezintă un nou stil Volkswagen și trasează o direcție nouă în gama de modele ale mărcii", a declarat Bogdan Florea, Brand Manager Volkswagen.
 
În plus față de aspectul expresiv și liniile dinamice, T-Roc este primul SUV Volkswagen care va fi disponibil pentru comandă cu o caroserie în două culori şi acoperiș cu linie plonjată (inclusiv stâlpii A şi oglinzile exterioare).

Mai mult, modelul all-rounder, cu opţiune de tracţiune faţă sau integrală, combină puterea unui SUV cu agilitatea unui model compact sportiv. Echiparea standard a vehiculului include sistemele de ultimă generaţie de asistenţă frontală (Front Assist) şi cel de menţinere a benzii de rulare (Lane Assist); sisteme suplimentare precum asistența pentru blocaj rutier (Traffic Jam Assist) sunt disponibile ca echipamente opţionale.

Experiența de a conduce un T-Roc este completată de echipamentele multimedia de ultimă generație și caracteristicile digitale inovatoare, atât prin sistemul Active Info Display, cât şi prin Volkswagen Car-Net, care asigură o conexiune online stabilă și sigură.

Noul T-Roc poate fi comandat în trei variante de motorizări agile şi eficiente. Pe lângă motorul de bază de 1.0 TSI (85 kW/115 CP), clienţii au opţiunea de a alege motorul de 1.0 TSI cu o putere de 110 kW/115 CP dar şi motorul 2.0 TDI cu 110 kW/150 CP3 şi cu tracţiune integrală 4MOTION):

1) T-Roc 1.0 TSI 85 kW/115 CP consum exprimat în l/100 km: 5,2 - 5,1 (mixt); emisii CO2 în g/km: 118 - 116 (mixt);

2) T-Roc 1.5 TSI 110 kW/150 CP consum exprimat în l/100 km: 5,3 (mixt); emisii CO2 în g/km: 119 (mixt);

3) T-Roc 2.0 TDI 110 kW/150 CP consum exprimat în l/100 km: 5,1 mixt; emisii CO2 în g/km: 135 - 133 (mixt);

 
Lansarea oficială a modelului T-Roc în România va avea loc în luna noiembrie 2017. Pentru informații suplimentare și precomenzi, accesați www.t-roc.volkswagen.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu