Polo și T-Roc obțin evaluări de top privind siguranța - 5 stele de la Euro NCAP


Wolfsburg - Noile Polo și T-Roc au primit evaluarea de top de cinci stele la testele Euro NCAP privind coliziunile. Cele mai noi două modele Volkswagen au obținut rezultate foarte bune în toate sectoarele cheie de test: "Pasageri adulți", "Pasageri copii", "Pietoni" și "Asistență privind siguranța" (sisteme de asistență). Dr Frank Welsch, membru în Consiliul de Administrație al mărcii Volkswagen, responsabil pentru Dezvoltare: "De mai multe decenii, Volkswagen democratizează siguranța. Evaluările excepționale Euro NCAP pentru Polo și T-Roc demonstrează încă o dată că punem la dispoziție nivelul maxim de siguranță șoferilor care conduc atât modele mini, cât și compacte." Polo este disponibil la prețuri începând de la 13.055 euro, iar T-Roc, începând de la 16.944 euro (TVA inclus). Versiunile de bază ale Polo și T-Roc sunt deja bine echipate cu șase airbaguri, ESC, inclusiv asistență la contra-direcție, Sistemul de frânare automată post-coliziune și sistemul de monitorizare a zonei pentru Asistență frontală cu Frânare de urgență în oraș și Monitorizare pietonală. T-Roc include și sistemul de menținere a benzii de rulare Lane Assist ca echipare standard.

Polo la testarea Euro NCAP. Noul Polo a fost testat în clasa "Supermini" din cadrul Programului european pentru evaluarea vehiculelor noi (Euro NCAP). În cadrul testelor, Euro NCAP examinează sarcinile la care sunt supuși "pasagerii adulți" în diverse scenarii de accidente. În cadrul acestei evaluări, Polo a obținut o valoare foarte bună de 96 de procente (din maximum 100 de procente) în clasa ei. Polo a primit și o evaluare impresionantă la testul de impact lateral care reprezintă o provocare pentru designul vehiculului - din cauză că zonele de coliziune din lateral sunt desigur mai mici decât cele din față și din spate. Comentând asupra testului de coliziune cu o barieră laterală și a testului de coliziune cu un stâlp lateral, cei de la Euro NCAP au consemnat că "protecția tuturor zonelor critice ale caroseriei este una bună, iar Polo a obținut maximum de puncte". În zona de test privind protecția "pasagerilor copii", Euro NCAP a evaluat Polo cu o valoare de 85 de procente - o nouă valoare de top în segmentul său. În domeniul său competitiv, noul model compact a obținut rezultate exemplare pentru protecția "Pietonilor" (76 de procente) și în aria sistemelor de asistență, "Asistență privind siguranța" (59 de procente).

T-Roc la testarea Euro NCAP. În același timp, noul T-Roc, primul SUV compact de la Volkswagen a înregistrat de asemenea rezultate de top. A fost clasificat în segmentul de "SUV-uri compacte", clasă care include și SUV-uri mult mai voluminoase. Rezultatele pentru T-Roc au fost impresionante pe toate planurile. Să luăm în considerare "Pasagerii adulți": aici, SUV-ul a primit o evaluare de 96 de procente.

T-Roc a înregistrat valori foarte bune și la evaluarea protecției pentru "Pasagerii copii", cu un rezultat de 87 de procente. Aici, testele au fost realizate cu manechine pe scaunele pentru copii. Să luăm în considerare coliziunea frontală decalată și impactul lateral. Comentariile Euro NCAP: "La testul de coliziune frontală decalată, a existat o protecție bună a tuturor zonelor critice ale corpului pentru cele două manechine copii". În mod similar, a existat o protecție bună și a tuturor zonelor critice ale corpului manechinelor la testul de impact lateral." Elementele frontale deformabile ale caroseriei și detectarea standard a pietonilor a înregistrat de asemenea o valoare de 79 de procente pentru protecția "Pietonilor", remarcabilă în domeniul competitiv. În plus, noul T-Roc a obținut rezultate de top în aria "Asistență privind siguranța" pentru sistemele sale de asistență.

Programul european pentru evaluarea vehiculelor noi Euro NCAP este un consorțiu internațional și independent de guverne și organizații neguvernamentale. Sediul Euro NCAP se află la Bruxelles (Belgia). Misiunea declarată a Euro NCAP este de a pune la dispoziția cumpărătorilor de automobile informații în timp util privind siguranța celor mai populare vehicule comercializate în Europa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu